APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [apocopă].
apocopá vb., ind. prez. 3 sg. apocopeáză
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa.
APOCÓPĂ ~e f. Cădere a unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. /fr. apocope, lat. apocopa
APOCÓPĂ s.f. 1. Cădere a unui sunet, a unei silabe sau a unui grup de silabe de la sfârșitul unui cuvânt. 2. Fractură în care o parte a osului este pierdută. [ fr. apocope, cf. lat. apocopa, gr. apokope apo – afară, koptein – a tăia].
APOCÓPĂ s. f. 1. cădere a consoanei finale a unui cuvânt sau a unei silabe de la sfârșitul acestuia. 2. fractură cu pierderea unei părți a osului. ( fr. apocope, lat. apocopa)
APOCÓPĂ, apocope, s. f. Cădere a vocalei finale a unui cuvânt. „Fără” a devenit „făr’” prin apocopă. – Fr. apocope (lat. lit. apocopa).
apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópe
apócopă f. (vgr. apokopé, tăĭere. V. sincopă). Gram. Omiterea uneĭ litere sau silabe la sfîrșitu unuĭ cuvînt, precum a zice îld. a zicere. – Fals -ópă.
apocopéz v. tr. (d. apócopă; fr. apocoper. V. sincopez). Gram. Scot o literă saŭ silabă de la sfîrșitu uneĭ vorbe: a apocopa o silabă. Prescurtez pin [!] apócopă: a apocopa o vorbă.