APOCALÍPSĂ s. f. v. apocalips.
APOCALÍPSĂ s. f. v. apocalips.
Apocalípsă (parte a Noului Testament) s. pr. f.
apocalíps / apocalípsă (sfârșitul lumii) s. n. / s. f.
Apocalípsa (parte a Noului Testament) s. propriu f., g.-d. Apocalípsei
apocalíps n., pl. urĭ (ngr. și vgr. apokálypsis, revelațiune, d. apo-kalýpto, revelez, descoper [!]. V. colibă, eŭcalipt). O carte simbolică și mistică a nouluĭ testament care cuprinde revelațiunile făcute sfîntuluĭ Ion Evanghelistu în insula Patmos. Carte tot de acest fel, în general apocrifă: apocalipsu apostoluluĭ Pavel. – Ca neol., e maĭ bine -psă, f., pl. e (ca și sintaxă, teză ș. a.).