APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element al unui ansamblu. – Din fr. appartenance.
APARTENÉNȚĂ s.f. Faptul de a aparține cuiva sau de ceva. [Cf. fr. appartenance, it. appartenenza].
APARTENÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a aparține cuiva, de a ține de ceva. 2. (mat.) calitate a unui element care face parte dintr-o mulțime. ( fr. appartenance, it. appartenenza)
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva. Apartenență de clasă. – Fr. appartenance.
APARTENÉNȚĂ s. proveniență. (Care este ~ acestui utilaj?)
apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe
APARTENÉNȚĂ ~e f. Faptul de a aparține, de a fi legat de cineva sau de ceva. [G.-D. apartenenței] /fr. appartenance