APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. Jucător dintr-o echipă sportivă care are rolul de a apăra sau proteja propria poartă; fundaș. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor.
APĂRĂTÓR s. 1. ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susținător, (rar) proteguitor, protejator, (înv.) arca, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, (fig.) reazem. (El era ~ul său.) 2. v. avocat. 3. v. fundaș.
Apărător ≠ atacant
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; (persoană) f. sg. și pl. apărătoáre
apărător, -oáre adj. Care apără. S. m. Avocat de o treaptă maĭ joasă și care pledează numaĭ pe la judecătoriĭ. S. f., pl. orĭ. Lucru care apără, care ferește de loviturĭ, de lumină ș. a. (ca scutu, cozorocu, burdufurile de frînghie între vasele plutitoare ș. a.). Pomătuf [!] mare de coadă de cal (de pene de hîrtie) de alungat muștele orĭ de șters colbu. (Acesta se numește și bătătoare).
APĂRĂTÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care apără sau protejează (pe cineva sau ceva). /a (se) apăra + suf. ~ător
APĂRĂTÓR² ~i m. 1) Persoană care apără sau protejează (pe cineva sau ceva); protector. 2) Persoană care apără cauza în fața justiției sau care acordă asistență juridică; avocat. 3) sport Jucător dintr-o echipă care apără poarta. /a (se) apăra + suf. ~tor