ANTROPOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul originii, evoluției și variabilității biologice a omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale. – Din fr. anthropologieANTROPOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul originii, evoluției și varietății biologice a omului. [G.-D. antropologiei] /fr. anthropologie, lat. anthropologiaANTROPOLOGÍE s.f. 1. Învățătură despre om. 2. Știință care studiază apariția omului și a raselor umane, evoluția biologică a omului. ◊ Antropologie filozofică = ramură a filozofiei care studiază esența și perspectivele omului; concepție despre om; antropologie socială și culturală = disciplină care studiază omul în ambianța socială, economică și culturală. [ fr. anthropologie, it. antropologia, cf. gr. anthropos – om, logos – studiu].ANTROPOLOGÍE s. f. știință care studiază originea și evoluția omului, în strânsă corelație cu condițiile naturale; antropobiologie. ( fr. anthropologie)ANTROPOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul originii și evoluției biologice a omului (făcând abstracție de condițiile social-istorice în care se dezvoltă acesta) – Fr. anthropologieANTROPOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul originii și evoluției biologice a omului (făcând abstracție de condițiile social-istorice în care se dezvoltă acesta). – Fr. anthropologie.antropologíe s. f., art. antropología, g.-d. antropologíi, art. antropologíeiantropologíe (d. vgr. ántropos, om, și -logíe). Istoria naturală a omuluĭ (studiu comparativ al formelor, al coloriĭ ochilor, păruluĭ ș. a.). V. etnografie.ANTROPOLOGÍE (‹ fr. {i}; {s} antropo + gr. logos „studiu”) s. f. Știință care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului și raselor umane. S-a constituit ca știință la mijlocul sec. 19. Cuprinde morfologia omului, antropogeneza și raseologia. Problemele a. au preocupat pe oamenii de știință din cele mai vechi timpuri (Herodot, Hipocrat, Aristotel ș.a.) pînă în epoca modernă (C. Linné, I. Kant, Ch. Darwin, E. Haekel sau Th. Huxley). Apărută într-o perioadă preștiințifică s-a dorit a fi o știință a clasificării populațiilor umane, considerînd că o clasificare înseamnă o explicație. S-a divizat astfel specia umană în trei sau patru rase fundamentale – europidă, mongolidă, negridă și, uneori, australidă, fiecare rasă fiind constituită din rase secundare sau tipuri cu particularități bine definite. Interpretarea datele era însă eronată: populațiile sînt diferite deoarece aparțin unor rase diferite. Raseologia a fost destul de mult criticată și, practic, a fost părăsită. În ultimele două decenii, a.
a fost remodelată datorită marilor realizări a geneticii, studiindu-se caracterele condiționate genetic – monogenic – și distribuția lor geografică. Explicația diferențelor interpopulaționale trebuie căutată în procesele genetice care au determinat evoluția (procese genetice întîmplătoare, selecția naturală etc.). A. românească s-a definit ca știință între cele două războaie mondiale (Nicolae și Mina Minovici, Victor Papilian, Francisc Rainer), publicîndu-se numeroase studii de antropologie fizică tradițională, iar în ultimele decenii contribuții au adus Constantin și Dardu Nicolăescu-Plopșor, Olga Necrasov ș.a. A. socială și culturală are ca obiect societatea în ansamblu ca produs al activității umane și totodată ca mod de existență a acesteia, precum și totalitatea produselor umane care formează un sistem structurat al socialului – cultura unei colectivități. A. filozofică = ramură a filozofiei care studiază esența și perspectivele omului pe baza generalizării rezultatelor disciplinelor speciale despre ființa umană (antropologia, psihologia, etnografia, sociologia, lingvistica etc.). A. teologică = concepție contituită în baza datelor hristologiei, a doctrinei despre creație și a învățăturii soteriologice, afirmînd originea divină a omului (Dr.) A. criminală = ramură a a. care se ocupă cu studiul biologic al infractorilor.