ANTRACÍT, antracite, s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, având în compoziția sa mult carbon, puține substanțe volatile și apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, fiind un prețios combustibil. – Din fr. anthracite.
ANTRACÍT n. Cărbune de pământ de calitate superioară, negru-lucios, bogat în carbon. [Sil. an-tra-] /fr. anthracite
ANTRACÍT s.n. Cărbune de pământ superior, foarte bogat în carbon. [ fr. anthracite, cf. gr. anthrax – cărbune].
ANTRACÍT s. n. cărbune natural superior, negru-sticlos, cu un procent mare de carbon. ( fr. anthracite)
ANTRACÍT s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, negru, lucios și foarte dens. – Fr. anthracite.
antracít s. n.
antracít s. m., pl. antraciți
antracít n. (vgr. anthrakites, care seamănă a cărbune). Min. Un fel de cărbune de pămînt, maĭ uscat de cît cel obișnuit și care arde greŭ, dar dă căldură mare fără flacără și fără fum.
ANTRACÍT (‹ fr. {i}; {s} gr. anthrax „cărbune”) s. n. Varietate de cărbune natural, foarte bogat în carbon (89,5-96,5 la sută), sărac în apă și materii volatile, avînd o putere calorică de c. 7.800-8,350 kcal/kg. Arde cu flacără scăzută, fără fum, formează cocs pulverulent și este un combustibil prețios.