ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. și: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.ÁNTIC, -Ă adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. Care aparține popoarelor, culturii și civilizației din antichitate. 2. În genul creațiilor din antichitate. (Fig.) Clasic. // s.m. și f. Cel care aparține popoarelor din antichitate. [ fr. antique, it. antico, lat. antiquus – vechi].ANTÍC, -Ă I. adj. 1. care aparține antichității; străvechi. 2. în genul creațiilor din antichitate. ◊ (fig.) clasic. II. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate. ( fr. antique, lat. antiquus)ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. Ruinile unui castel antic (ODOBESCU). Care aparține popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic (EMINESCU). 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. [Acc. și: ántic] – Fr. antique (lat. lit. antiquus).ántic / antíc adj. m., pl. ántici / antíci; f. ántică / antícă, pl. ántice / antíceANTÍC adj. vechi. (Cultura, lumea ~.)ántic (-că), adj. – 1. Vechi, vetust. – 2. Care aparține antichității. Fr. antique. – Der. antică, s. f. (antichitate, obiect arheologic), din it. antico, prin filieră orientală (ngr. ἀντιϰά, tc., bg., iud. sp. antika, mr., megl. antică, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 11; Bogrea, Dacor., IV, 789); anticar, s. m. (persoană care vinde cărți vechi); anticariat, s. n.
(magazin de antichități și obiecte de ocazie), ca germ. Antiquariat; anticărie, s. f. (anticariat); anticat, adj. (înv., învechit); antichitate, s. f. (vechime).antíc adj. m., s. m., pl. antíci; f. sg. antícă, pl. antíceantíc, -ă adj., pl. f. e (lat. antiquus). Foarte vechĭ: la Pompeji se văd ruine antice. Fig. Care are calitățile lucrurilor de acelașĭ fel la ceĭ vechĭ: simplicitate antică. S. m. pl. Ceĭ vechĭ (maĭ ales Greciĭ și Romaniĭ). S. f., pl. ĭ și e. Obĭect vechĭ (maĭ ales monetă [!]) de sute saŭ miĭ de ani. Fig. Iron. Persoană bătrînă saŭ cu obiceĭurĭ învechite. – Fals ántic.ANTÍC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de antichitate; propriu antichității. 2) Care ține de istoria și cultura popoarelor din antichitate. Istorie antică. /fr. antique, lat. antiquus ANTÍC2 ~ci m. Persoană care a trăit în antichitate. /fr. antique, lat. antiquusANTÍCĂ s.f. Obiect de artă din antichitate. [ fr. antique].ANTÍCĂ, antice, s. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. – Fr. antique.ántici / antíci s. m., pl. art. ánticii / antíciiOSTIA (OSTIA ANTICA), sit arheologic situat la 30 km VSV de Roma, la c. 5 km de gura de vărsare a fl. Tibru în M. Tireniană. Potrivit legendei, așezarea a fost întemeiată de regele Ancus Marcius în sec. 7 î. Hr.; atestată documentar abia în sec. 4 î. Hr. Distrusă de Marius în timpul războaielor civile, O. a fost reconstruită în anul 87 î. Hr. de L. Cornelius Sulla; în sec. 1-2 a fost un înfloritor centru comercial și important port de aprovizionare cu cereale pentru Roma. A decăzut în sec. 4. Astăzi se păstrează ruinele unor locuințe, a forului, teatrului, Capitoliului și templului lui Augustus (cu decorații bogate și mozaicuri), precum și vestigii ale căii de legătură între Roma și O. (via O.).