ANOMÍE s. f. (Rar) Dezordine, dezorganizare (într-o societate dată); p. ext. haos. – Din fr. anomie.
ANOMÍE f. Stare a societății caracterizată prin lipsă de legi sau prin existența unor norme contradictorii care fac dificilă orientarea individului în colectivitate. /fr. anomie
ANOMÍE1 s.f. Lipsă a autorității sau a normelor referitoare la valorile morale; dezorganizare, lipsă de legi. [ fr. anomie, cf. gr. a – fără, nomos – lege].
ANOMÍE2 s.f. Neputința de a evoca nume de persoane, de localități etc. [ fr. anomie, cf. gr. an – fără, onoma – nume].
ANOMÍE2 s. f. neputința de a evoca nume de persoane, localități etc. ( fr. anomie)
ANOMÍE1 s. f. stare de dezorganizare a societății, caracterizată prin lipsa de legi, de norme. ( fr. anomie)
anomíe s. f., art. anomía, g.-d. art. anomíei; pl. anomíi