ANEMIÁT, -Ă, anemiați, -te, adj. Slăbit din cauza anemiei, bolnav de anemie. [Pr.: -mi-at] – V. anemia.
ANEMIÁT, -Ă adj. Slăbit din cauza anemiei, bolnav de anemie. [ anemia].
ANEMIÁT, -Ă, anemiați, -te, adj. Slăbit din cauza anemiei, bolnav de anemie. [Pr.: -mi-at] – V. anemia.
ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s’)anémier.
A ANEMIÁ ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /fr. [s’]anémier
A SE ANEMIÁ mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic. [Sil. -mi-a] /fr. [s’]anémier
ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / fr. anémier].
ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. ( fr. /s’/anémier)
ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Fr. (s’)anémier.
anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. și pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)
anemiéz v. tr. (d. anemie; fr. anémier). Med. Fac anemic. V. refl. Devin anemic.