ANALÍTIC, -Ă, analitici, -ce, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. ◊ Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor lor. Spirit analitic = capacitate mintală de a disocia părțile componente ale unui întreg; persoană care are această capacitate. Limbă analitică = limbă care exprimă raporturile gramaticale prin cuvinte izolate. (Mat., Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal. Geometrie analitică. – Din fr. analytique, lat. analyticus.
ANALÍTIC, -Ă adj. Bazat pe analiză. ◊ Chimie analitică = parte a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor; limbă analitică = limbă care are tendința de a exprima prin cuvinte separate diferitele caracteristici gramaticale; (despre forme gramaticale) alcătuit din două sau mai multe cuvinte; filozofie analitică = orientare filozofică care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii. Care utilizează calculul algebric și infinitezimal. [ fr. analytique, it. analitico, gr. analytikos].
ANALÍTIC, -Ă adj. 1. bazat pe analiză. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii. 2. care utilizează calculul algebric și infinitezimal. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric. ( fr. analytique, lat. analythicus)
ANALÍTIC, -Ă, analitici, -e, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. ◊ Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor lor. Limbă analitică = limbă care se servește de termeni speciali (prepoziții, conjuncții, pronume etc.) pentru a exprima raporturile gramaticale. (Mat.; Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal. – Fr. analytique (lat. lit. analyticus).
Analitic ≠ sintetic
analític adj. m., pl. analítici; f. sg. analítică, pl. analítice
analític, -ă adj. (vgr. analytikós). Care lucrează analizînd: metoda analitică. Limbă analitică, care descompune cugetarea exprimînd ideĭle și relațiunile lor pin [!] vorbe și particule izolate, cum face limba românească cînd zice pe alțiĭ (doŭă cuvinte), pe cînd latina zicea alios (un cuvînt), saŭ fr. les hommes față de rom. oameniĭ. Geometrie analitică, studiată cu ajutoru algebreĭ. Adv. În mod analitic. V. sintetic.
ANALÍTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care este bazat pe analiză. ◊ Chimie ~că parte a chimiei care studiază compoziția chimică a substanțelor. Limbă ~că limbă în care raporturile gramaticale sunt explicate prin cuvinte izolate. 2) mat. fiz. Care folosește calculul algebric și infinitezimal. /lat. analyticus, fr. analytique, germ. analytisch