AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi.
AMURGÍT², -Ă, amurgiți, -te, adj. (Rar) Învăluit în amurg; întunecat. – V. amurgi.
AMURGÍT¹ s. n. Amurg. – V. amurgi.
amurgít (pop.) s. n.
amurgít s. n. (pl. amurgíte în loc. adv. pe ~)
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg.
A AMURGÍ pers. 3 ~éște intranz. A se lăsa amurgul; a însera. /Din amurg
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera; a se întuneca. – Din amurg.
AMURGÍ vb. v. însera.
amurgí vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amurgeáscă
amurgéște, a -í v. intr. (d. amurg). Înserează, se’ ntunecă. – Și murgește. În vest înmurgește.
amurgite și murgite (pe) loc. adv. Pe’ nserate. – Și -ít: Și’ nopoĭ el s’ o băgat Pe murgit în Țăligrad (N. Dens. 1003).