AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Fără simțire, rigid, înțepenit. – V. amorți.
AMORȚÍT adj. 1. înțepenit, (Transilv.) dreven. (~ de frig.) 2. toropit. (~ de căldură.)
amorțít, -ă adj. Cuprins de amorțeală: un oraș amorțit. Adv. A cînta amorțit.
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la e*******a din afară, a deveni insensibil. (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).
A AMORȚ/Í ~ésc 1. intranz. (despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la e*******i exteriori; a deveni insensibil; a înțepeni. 2) fig. (despre procese, suferințe fizice etc.) A deveni mai puțin intens; a slăbi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apă etc.) A îngheța la suprafață. 2. tranz. A face să devină insensibil. /lat. ammortire
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A deveni insensibil; a înțepeni. (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. Fig. A-și pierde puterea, a se diminua. – Lat. *ammortire (= admortire).
AMORȚÍ vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ țesutul dureros.) 2. a înțepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)
A amorți ≠ a se dezmorți
amorțí (amorțésc, amorțít), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimțire; a înțepeni. – Mr. amurțăscu, amurțire, megl. anmurțǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Pușcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorțeală, s. f.; amorțitor, adj. (care amorțește); amorțitură, s. f. (amorțeală).
amorțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amorțeáscă
amorțésc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Încep a nu maĭ simți din pricina uneĭ grele loviturĭ: l-a bătut pîn’ a amorțit, mĭ-a amorțit mîna de tare ce m’ am lovit la cot. Mi se stinge vocea, răgușesc: a amorțit strigînd. Înțepenesc de frig (ibernez): insectele amorțesc ĭarna. V. tr. Îngurzesc: frigu l-a amorțit. – Vechĭ amu-.