AMORȚÍRE, amorțiri s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. – V. amorți.AMORȚÍRE, amorțiri s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție.Amorțire ≠ dezmorțireamorțíre s. f., g.-d. art. amorțírii; pl. amorțíriamorțíre f. Acțiunea de a amorți. Starea celuĭ amorțit. Fig. Decadență: amorțirea literaturiĭ.AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la e*******a din afară, a deveni insensibil. (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).A AMORȚ/Í ~ésc 1. intranz. (despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la e*******i exteriori; a deveni insensibil; a înțepeni. 2) fig. (despre procese, suferințe fizice etc.) A deveni mai puțin intens; a slăbi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apă etc.) A îngheța la suprafață. 2. tranz. A face să devină insensibil. /lat. ammortireAMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A deveni insensibil; a înțepeni. (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. Fig.
A-și pierde puterea, a se diminua. – Lat. *ammortire (= admortire).AMORȚÍ vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ țesutul dureros.) 2. a înțepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)A amorți ≠ a se dezmorțiamorțí (amorțésc, amorțít), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimțire; a înțepeni. – Mr. amurțăscu, amurțire, megl. anmurțǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Pușcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorțeală, s. f.; amorțitor, adj. (care amorțește); amorțitură, s. f. (amorțeală).amorțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amorțeáscăamorțésc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Încep a nu maĭ simți din pricina uneĭ grele loviturĭ: l-a bătut pîn’ a amorțit, mĭ-a amorțit mîna de tare ce m’ am lovit la cot. Mi se stinge vocea, răgușesc: a amorțit strigînd. Înțepenesc de frig (ibernez): insectele amorțesc ĭarna. V. tr. Îngurzesc: frigu l-a amorțit. – Vechĭ amu-.