AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium.AMÓNIU n. Radical monovalent care, în compuși, se comportă ca un metal alcalin, formând săruri de amoniu. [Sil. -niu] /fr., lat. ammoniumAMÓNIU s.n. Radical monovalent care nu a fost obținut în stare liberă și care, în combinațiile sale, se comportă ca un metal alcalin. [Pron. -niu. / fr. ammonium].AMÓNIU s. n. radical cu proprietăți de metal monovalent, din compunerea sărurilor amoniacale. ( fr. ammonium)AMÓNIU s. n. sg. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Fr. ammonium.amóniu s. n. [-niu pron. -niu], art. amóniulamóniŭ n. (d. amoniac). Chim.
Combinațiune de azot și idrogen [!] (Az H4) care are toate proprietățile unuĭ metal. Există în amalgamă cu mercuru. Clorură de amoniŭ, țipirig.