AMIÁZĂ, amiezi, s. f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălțării maxime a Soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ◊ Loc. adj. De amiază = de prânz, de la ora prânzului. ◊ Expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (Concr.) Zenit. 3. (Reg.) Masă principală care se ia aproximativ la jumătatea zilei; prânz. 4. (Înv.) Miazăzi, sud. [Var.: amiáz, amiéz s. n., amiázi, amiázăzi s. f.] – Din amiazăzi ( lat. ad mediam diem).
AMIÁZĂ, amiezi, s. f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălțării maxime a soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ◊ Loc. adj. De amiază = de prânz, de la ora prânzului. ◊ Expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (Concr.) Locul unde ajunge soarele pe cer la ora 12 din zi; zenit. 3. (Reg.) Mâncarea de la ora 12 din zi; prânz. 4. (Înv. și arh.) Miazăzi, sud. [Var.: amiáz, amiéz s. n., amiázi, amiázăzi (1, reg.) miază s. f.] – Din amiazăzi ( lat. ad mediam diem).
AMIÁZĂ s. v. prânz.
amiáză s. f. – Mijlocul zilei, ora 12. – Var. amiazi, namiază, nămiezi. Lat. medῑ die, de unde în lat. clasică meridies (› Trans. mereze), cf. it. meriggio (REW 5531), v. prov. miegdia, fr. midi. Se folosește în Trans. de V. cu forma mńezi „prînz”. – Der. ńedzi, vb. (Basar., a se odihni vitele).
amiáză s. f., g.-d. art. amiézii; pl. amiézi
amĭáză, V. amează.
AMIÁZĂ amiézi f. 1) Mijlocul zilei, când soarele se ridică la înălțimea maximă pe cer. ◊ Ziua-n ~a mare a) în toiul zilei; b) în văzul tuturor. 2) art. Odihna de după masă. ◊ A face ~a a dormi puțin după masă. [G.-D. amiezii; Sil. -mia-] /lat. ad meridiam diem
mấine dúpă-amiáză adv. + adv.
dúpă-amiáză adv., abr. d. a.
dúpă-amiáză s. f., art. dúpă-amiáza, g.-d. art. dúpă-amiézei; pl. dúpă-amiéze, art. dúpă-amiézele
ameáză (est) f., pl. amezĭ, și amĭază (vest) f., pl. amĭezĭ (lat. ad mediam [diem], la mijlocu [zileĭ]. V. mez). Mezu zileĭ, ora 12 ziŭa: să viĭ la amează. Ziŭa în ameaza mare, ziŭa în vederea tuturor saŭ putînd fi văzut de toțĭ. V. nămĭezĭ.