AMĂNUNȚÍT¹ s. n. Faptul de a amănunți. – V. amănunți.
AMĂNUNȚÍT², -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.
AMĂNUNȚÍT¹ s. n. Faptul de a amănunți (1).
AMĂNUNȚÍT², -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.
AMĂNUNȚÍT adj., adv. 1. adj. amplu, detaliat, dezvoltat, (înv.) amănunt. (O relatare ~; un plan ~.) 2. adj. atent, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. atent, îndeaproape. (Cercetează ~ lucrurile.)
Amănunțit ≠ concis, laconic, lapidar, succint, sumar
amănunțít s. n.
amănunțit, -ă adj. Cu amănunte, în amănunte, detaliat: povestire amănunțită. Adv. Cu de-a mănuntu: a descrie amănunțit.
AMĂNUNȚÍ, amănunțésc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.
A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt
AMĂNUNȚÍT¹ adv. Până la cele mai mici amănunte; cu de amănuntul; în amănunt. A povesti ~. /v. a amănunți
AMĂNUNȚÍT² ~tă (~ți, ~te) Care cuprinde amănunte; detaliat. Expunere ~tă. /v. a amănunți
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt¹.
AMĂNUNȚÍ vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.
amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă
amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.