AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama. – V. amalgama.
AMALGAMÁRE s.f. Acțiunea de a amalgama. [ amalgama].
AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama.
amalgamáre s. f., g.-d. art. amalgamării; pl. amalgamări
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer.
A AMALGAMÁ ~éz tranz. 1) (mercur) A alia cu metale, pentru a obține un amalgam. 2) (elemente eterogene) A combina, formând un amestec. /fr. amalgamer
AMALGAMÁ vb. I. tr. 1. (Chim.) A face un aliaj de mercur. A extrage cu ajutorul mercurului aurul și argintul din minereuri. 2. (Fig.) A amesteca, a aduna la un loc elemente eterogene, disparate. [ fr. amalgamer].
AMALGAMÁ vb. tr. 1. a face un amalgam (1). ◊ a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul și argintul din minereuri. 2. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene. ( fr. amalgamer)
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal. 2. Fig. A amesteca elemente disparate. – Fr. amalgamer.
amalgamá vb., ind. prez. 1 sg. amalgaméz, 3 sg. și pl. amalgameáză
amalgaméz v. tr. (fr. amalgamer). Amestec mercuru cu un metal. Fig. Amestec lucrurĭ nepotrivite.