AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. – Din fr. amalgame, lat. amalgama.
AMALGÁM s.n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. (Fig.) Amestecătură, talmeș-balmeș, adunătură de elemente eterogene, disparate, de lucruri sau de persoane nepotrivite unele cu altele. [Pl. -me, -muri. / fr. amalgame, cf. lat. amalgama gr. malagma – frământare].
AMALGÁM s. n. 1. aliaj de mercur cu alt metal. ◊ amestec metalic servind pentru obturarea cavității unui dinte 2. (fig.) amestec de elemente diverse. ( fr. amalgame, lat. amalgama)
AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate. – Fr. amalgame (lat. lit. amalgama).
amalgám s. n., pl. amalgáme / amalgámuri
amalgám s. n., pl. amalgáme
AMALGÁM ~e n. 1) Aliaj de mercur cu alte metale. 2) fig. Amestec de elemente diverse; talmeș-balmeș. /fr. amalgame, lat. amalgáma
amalgámă f., pl. e, și amalgam n., pl. e și urĭ (fr. amalgame, m., d. mlat. amalgama, deformat d. ar. almoğama, căsătorie, saŭ d. vgr. málagma, „muĭere, slăbire”, ngr. „aur”, d. malásso, amestec. V. mehlem. Aliaj de mercur cu alt metal. Fig. Amestec de elemente felurite.