AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi.
AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; înșelăciune, viclenie, minciună; părere înșelătoare, iluzie.
AMĂGÍRE s. 1. v. înșelare. 2. v. seducere. 3. iluzie, (livr.) himeră, (fig.) minciună. (N-a fost decât o ~.)
Amăgire ≠ dezamăgire
amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri
amăgíre f. Acțiunea de a amăgi. Seducțiune. Decepțiune: ce amăgire!.
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire.
A AMĂGÍ ~ésc 1. tranz. 1) (persoane) A face să se amăgească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a înșela; a păcăli. 2) (persoane) A atrage prin promisiuni false (profitând de încredere). 2. intranz. fam. A spune minciuni; a minți. /lat. ammagire
A SE AMĂGÍ mă ~ésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a se înșela; a se păcăli. /lat. ammagire
AMĂGÍRE ~i f. 1) v. A AMĂGI și A SE AMĂGI. 2) Vorbă sau faptă înșelătoare; iluzie. /v. a amăgi
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) înșela. Refl. A greși. 2. Tranz. (Rar) A ispiti, a fermeca. – Lat. *ammagire ( gr.).
AMĂGÍ vb. 1. v. înșela. 2. a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)
A amăgi ≠ a dezamăgi
amăgí (amăgésc, amăgít), vb. – 1. (Înv.) A vrăji, a face farmece. – 2. A amăgi, a momi. – Mr. (amăvipsire) „a vrăji”. Gr. μαγεύω „a fermeca” (Hasdeu; DAR; Diculescu, Elementele, 474; Rosetti, II, 66), probabil prin intermediul unui lat. *magῑre, *magare, cf. calabr., sicil. ammagari, cat., sp. amagar. În mr., din ngr. μαγεύω, de unde și bg. magiosvam. Der. amăgeală, s. f. (înșelăciune, artificiu); amăgelnic, adj. (înv., înșelător); amăgeu, s. m. (impostor), pe care Diculescu, Elementele, 474, îl derivă dintr-un gr. *μαγεύς; amăgire, s. f. (înv., ademenire); amăgitor, adj.; amăgitură, (înv., înșelăciune, escrocherie).
amăgí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amăgeáscă
amăgésc v. tr. (lat. ammagire, d. vgr. mageúo, farmec, înșel, d. mágos, mag). Înșel pin [!] vorbe: m’ a amăgit spunîndu-mĭ că pe aicĭ e drumu cel bun, diavolu îĭ amăgește pe oamenĭ. Seduc: l-a amăgit bogăția. V. refl. Vechĭ. Îs ispitit (ademenit, atras): amăgindu-se de bogăție.