ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură.
ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Din aluneca + suf. -(ă)tură.
alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri
alunecătúră f., pl. ĭ. Modu alunecăriĭ: așa alunecătură n’ am maĭ văzut.