ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis.ALOCUȚIÚNE s.f. 1. Discurs ținut ostașilor de un comandant militar, rege sau împărat. 2. Cuvântare ocazională scurtă. [Var. alocuție s.f. / cf. fr. allocution, lat. allocutio].ALOCUȚIÚNE s. f. cuvântare ocazională scurtă. ( fr. allocution, lat. allocutio)ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u] – Fr. allocution (lat. lit. allocutio, -onis).ALOCUȚIÚNE s. v. discurs.alocuțiúne s. f. → locuțiunealocuțiúne f. (lat. allocútio, -ónis. V. locuțiune). Cuvîntare scurtă. – Și -úție.ALOCUȚIÚNE ~i f. Scurtă cuvântare ocazională. [G.-D. alocuțiunii;Sil. -ți-u-] /fr. allocution, lat. allocutio, ~onis