ALEGÁ¹, alég, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.
ALEGÁ², aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / fr. alléguer, cf. lat. allegare].
ALEGÁ vb. tr. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv. ( fr. alléguer, lat. allegare)
ALEGÁ¹, alég, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.
ALEGÁ², aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Fr. alléguer (lat. lit. allegare).
alegá² (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă
alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.
alegá (a insista) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 3 sg. aleágă
alegá (jur. a invoca) vb., ind. prez. 1 sg. aleghéz, 3 sg. și pl. alegheáză
A ALEGÁ pers. 3 alegheáză tranz. jur. (păreri, teorii etc.) A invoca pentru a sprijini o afirmație sau pentru a justifica o acțiune. /fr. alléguer, lat. allegare
1) alég (mă), a -á v. refl. (lat. álligo, -áre. V. leg, aliez). Mă leg de cineva, mă anin, mă agăț, mă țin de el: s’ a alegat de mine din senin. V. acolisesc.
2) alég, a -á v. tr. (fr. alléguer, d. lat. allégo, -áre. V. deleg). Scot înainte, pretextez: el aleagă [!] faptu că nu e înscris.