AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunț) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecată) care conține o afirmație. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întâmpla așa; în cazul când împrejurările sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus.
AFIRMATÍV, -Ă adj. (op. negativ) Cu caracter de afirmație, care afirmă ceva; pozitiv. (Log.; despre judecăți) Care enunță apartenența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. [Cf. fr. affirmatif, lat. affirmativus].
AFIRMATÍV, -Ă adj. (și adv.) care afirmă ceva; pozitiv. ◊ (log.; despre judecăți) care enunță aparența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. ( fr. affirmatif, lat. affirmativus)
AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre o enunțare) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre judecăți) care conține o afirmație. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întâmpla așa; în cazul când împrejurările sunt favorabile. – Fr. affirmatif (lat. lit. affirmativus).
Afirmativ ≠ negativ
afirmatív adj. m., pl. afirmatívi; f. sg. afirmatívă, pl. afirmatíve
afirmatív, -ă adj. (lat. affirmativus). Care afirmă: propozițiune afirmativă, mod afirmativ. Adv. În mod afirmativ.
AFIRMATÍV ~ă (~i, ~e) și substantival Care conține o afirmație; care are un sens pozitiv. Propoziție ~ă. ◊ În caz ~ dacă se va întâmpla așa. /fr. affirmatif, lat. affirmativus