AFINITÁTE, afinități, s. f. 1. Potrivire între oameni sau între manifestările lor, datorită asemănării spirituale. 2. (Chim.) Proprietate a două substanțe de a se combina. 3. Proprietate a unui material textil de a se vopsi cu un anumit colorant. 4. (Jur.) Legătură de rudenie creată prin căsătorie între unul dintre soți și rudele celuilalt soț. – Din fr. affinité, lat. affinitas, -atis.
AFINITÁTE s.f. 1. Potrivire, asemănare, apropiere (fizică sau morală). 2. Proprietate a substanțelor de a se combina chimic unele cu altele. 3. Înrudire prin alianță. [Cf. fr. affinité, lat. affinitas – înrudire prin alianță].
AFINITÁTE s. f. 1. potrivire, asemănare, apropiere. 2. proprietate a substanțelor de a se combina între ele. 3. (jur.) înrudire prin alianță. ( fr. affinité, lat. affinitas)
AFINITÁTE, afinități, s. f. 1. Potrivire între oameni sau între manifestările lor, datorită unor înclinații care îi apropie. 2. Proprietate a substanțelor de a intra unele cu altele în combinații chimice. 3. (Jur.) Legătură de rudenie creată prin căsătorie între unul dintre soți și rudele celuilalt soț. – Fr. affinité (lat. lit. affinitas, -atis).
AFINITÁTE s. v. potrivire.
afinitáte s. f., g.-d. art. afinității; pl. afinități
afinitáte f. (lat. affínitas, -átis). Înrudire, relațiune: e afinitate între muzică și pictură. Chim. Tendența [!] corpurilor de a se uni: cărbunele are multă afinitate pentru oxigen.
AFINITÁTE ~ăți f. 1) Atracție și simpatie între persoane, datorită asemănării de păreri, caracter, gusturi; potrivire. ~ sufletească. 2) chim. Proprietate a unor substanțe de a se combina unele cu altele. 3) Înrudire prin alianță. /fr. affinité, lat. affinitas, ~atis