ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Din afin1.
ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Forma feminină a lui afin1.
ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, în formă de bobiță neagră-albăstruie. – Forma feminină a lui afin1.
afínă (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne
áfină (fruct) s. f., g.-d. art. áfinei; pl. áfine
áfină f., pl. e (din dafin infl. de lat. ácinus și ácinum, pl. ácina, bobiță, bacă. D. rom. vine ung. afónya și áfonya. Fruct de afin.
AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.
AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.
AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare.
A AFINÁ ~éz tranz. 1) (impurități) A separa în timpul topirii dintr-o masă metalică. 2) (fire de bumbac, de lână etc.) A subția făcând (mai) fin. /fr. affiner, it. affinare
AFÍN ~i m. jur. Rudă prin alianță. /lat. affinis
ÁFINĂ ~e f. Fructul afinului. [G. D. afinei] /Din afin
AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [ lat. affinis].
AFINÁ vb. I. tr. 1. A înlătura impuritățile dintr-o masă metalică. 2. (Text.) A subția, a face firele foarte fine. [ fr. affiner].
AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. ( lat. affinis)
AFINÁ vb. tr. 1. a elimina, în timpul topirii, bulele de aer, impuritățile dintr-o masă metalică ori sticloasă. 2. (text.) a subția firele. ( fr. affiner)
AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.
AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Fr. affiner (it. affinare).
afín (rudă) s. m., pl. afíni
afiná (a purifica, a subția) vb., ind. prez. 1 sg. afinéz, 3 sg. și pl. afineáză
afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin [!] alianță.