AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis sau apropiat; în exterior. ◊ Loc. conj. Afară numai dacă nu… = numai cu condiția ca…, afară de cazul când… ◊ Loc. prep. (În) afară de… = fără a mai socoti și… Afară de… = cu excepția a…; fără a mai socoti și… ◊ Expr. A da afară = a scoate (cu forța) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afară din cale sau din cale-afară = peste măsură, neobișnuit de… (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! – Lat. ad foras.
AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis sau apropiat; în exterior. ◊ Loc. conj. Afară numai dacă nu… = numai cu condiția ca…, afară de cazul când… ◊ Loc. prep. (În) afară de… = fără a mai socoti și… ◊ Expr. A da afară = a scoate (cu forța) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afară din cale sau din cale-afară = peste măsură, neobișnuit de… (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! – Lat. ad foras.
AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis; dincolo de anumite limite; în exterior. ◊ ~ de cu excepția. A da ~ a) a exclude; a elimina; b) a concedia dintr-un post. Din cale-~ peste măsură; neobișnuit de… /lat. ad foras
AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis; în exterior. ◊ Afară de aceasta = pe lângă aceasta, în plus. ◊ Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Loc. conj. (Pleonastic) Afară numai dacă nu… = numai cu condiția ca…, afară de cazul când… ◊ Loc. prep. Afară de… = cu excepția…, fără a mai socoti și… ◊ Expr. A da afară = a scoate cu forța; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. (Reg.) A-și ieși afară din răbuș = a-și pierde cumpătul, a-și ieși din fire. (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! – Lat. ad-foras.
AFÁRĂ interj. ieși!, marș!, pleacă!
Afară ≠ înăuntru
afară, adv. 1. Dincolo de limitele unui spațiu închis, în exterior. 2. Cu excepția, (în) afară de. – Mr. afoară, megl. nafară, istr. (a)fǫrę. Lat. ād fŏras (Pușcariu 33; Candrea-Dens., 550; REW 265; DAR); cf. v. it. affuori (it. fuori, fuora), v. fr. afors (fr. hors), v. sp. afuera (sp. fuera), v. port. afora (port. fora). Sensul 2, condiționat de prep. de, este de asemenea romanic, cf. it. fuor di, fr. en dehors de, sp. fuera de.
afáră adv.
afáră adv. de loc și de mișcare (din afoară, lat. ad, la, și fŏras, afară; vit. affuóri, azĭ fuori, sp. afuera. V. fără). Nu în ăuntru [!], în exterior: a dormi afară din casă, a ĭeși afară din casă, a umbla pe afară. Afară din lege, scos de supt forța legiĭ. Eŭf. A ĭeși afară, a-țĭ deșerta mațele. Afară de, fără, de cît numaĭ: să n’ aĭ alțĭ dumnezeĭ afară de mine. Afară de asta saŭ afară de aceĭa, deosebit de asta, pe lîngă asta. Pe din afară, pe la exterior. Fig. Din memorie, pe de rost: a ști lecțiunea pe din afară. Afară din cale saŭ din cale afară, extraordinar, peste măsură. – Fals în afară orĭ din afară (fr. en dehors, du dehors) îld. afară, de afară: afară de asta, relele vin de afară. – Interj. Afară! Ĭeșĭ!
afáră că (fam.) loc. conj.
afáră de loc. prep.
din afáră (din exterior) prep. adv. (partea din afară)
din afáră loc. prep.
din cále afáră loc. adv. (tempo lent)
din cále-afáră loc. adv. (tempo rapid)
în afára loc. prep.
în afáră de loc. prep.
pe afáră prep. + adv. (tempo lent)
pe-afáră prep. + adv. (tempo rapid)