AERONAÚTICĂ f. 1) Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor. 2) Știință care se ocupă cu studiul navigației aeriene. [G.-D. aeronauticii] /fr. aéronautique
AERONAÚTICĂ s.f. Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor; știința navigației aeriene. [Gen. -cii. / fr. aéronautique].
AERONAÚTICĂ s. f. Tehnica construirii aeronavelor; știința care se ocupă cu navigația aerienă. – După fr. aéronautique.
aeronaútică s. f., g.-d. art. aeronaúticii
AERONAÚTIC, -Ă, aeronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea aeronavelor și cu problemele navigației aeriene. 2. Adj. Care aparține aeronauticii (1), privitor la aeronautică. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéronautique.
AERONAÚTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de aeronautică; propriu aeronauticii. /fr. aéronautique
AERONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la aeronautică, de aeronautică. [ fr. aéronautique].
AERONAÚTIC, -Ă I. adj. referitor la aeronautică. II. s. f. tehnica construirii și conducerii aeronavelor, precum și a navigației aeriene. ( fr. aéronautique)
AERONAÚTIC, -Ă, aeronautici, -ce, adj. Care aparține aeronauticii, privitor la aeronautică. – Fr. aéronautique.
aeronaútic adj. m., pl. aeronaútici; f. aeronaútică, pl. aeronaútice
AERONAÚTIC adj. aviatic. (Industrie ~.)
aeronaútic adj. → nautic
aeronaútic saŭ -náŭtic, -ă adj. (aer și nautic). De aeronaut. De aerostat. S. f. Știința aeronautuluĭ.