AERODINÁMICĂ f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor solide într-un mediu gazos (mai ales în aer). [G.-D. aerodinamicii] /fr. aérodinamique
AERODINÁMICĂ s.f. Ramură a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor într-un mediu gazos (mai ales mișcarea corpurilor solide în aer). [ fr. aérodynamique, cf. gr. aer – aer, dynamis – forță].
AERODINÁMICĂ s. f. Ramură a mecanicii fluidelor, care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor într-un mediu gazos.- Fr. aérodynamique.
aerodinámică s. f., g.-d. art. aerodinámicii
AERODINÁMIC, -Ă, aerodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii fluidelor care se ocupă cu studiul mișcării aerului¹ și, în general, al gazelor, precum și cu studiul mișcării corpurilor într-un mediu gazos. 2. Adj. Referitor la aerodinamică (1). (Despre vehicule) Care este astfel construit încât să întâmpine în deplasare, o rezistență minimă din partea aerului¹. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérodynamique.
AERODINÁMIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de aerodinamică; propriu aerodinamicii. 2) (despre vehicule) Care este construit în așa fel, încât să înfrunte ușor rezistența aerului. /fr. aérodynamique
AERODINÁMIC, -Ă adj. Făcut în așa fel încât să întâmpine la înaintare o rezistență foarte mică din partea aerului. [ fr. aérodynamique].
AERODINÁMIC, -Ă I. adj. referitor la aerodinamică. ◊ (despre vehicule sau profilul lor) construit în așa fel, încât să întâmpine la înaintare o rezistență minimă la frecarea cu aerul. II. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mișcarea corpurilor într-un mediu gazos. ( fr. aérodynamique)
AERODINÁMIC, -Ă, aerodinamici, -ce, adj. (Despre corpuri solide) Construit astfel încât să întâmpine în deplasare cea mai mică rezistență din partea aerului. – Fr. aérodynamique ( gr.).
aerodinámic adj. → dinamic
aerodinámic, -ă adj. (aer și dinamic). Fiz. Făcut ca să învingă rezistența aeruluĭ, să înainteze maĭ ușor: automobil aerodinamic. S. f., pl. ĭ. Studiu mișcăriĭ aeruluĭ saŭ gazurilor în general.