ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
ADUMBRÍ vb. v. umbri.
adumbrí (-résc, -ít), vb. – A face, a ține umbră; a umbri. – Mr. aumbrez. Lat. adumbrare (Pușcariu 30; DAR), cf. it. adombrare, prov. azombrar, v. fr. aombrer, sp. asombrar. Schimbarea de conjug. pare recentă. V. umbră. – Der. adumbritor, adj. (umbros).
adumbrí vb. (sil. mf. ad-) → umbri
A ADUMBRÍ ~ésc tranz. A ține în umbră; a umbri. /lat. adumbrare
A SE ADUMBRÍ mă ~ésc intranz. A sta la umbră; a se afla sub umbră; a se umbri. /lat. adumbrare
adumbrésc v. tr. (d. umbresc după lat. ad-umbrare). Rar. Umbresc. Fig. Schițez, estompez. V. refl. Mă adăpostesc la umbră.