ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a se strădui să simtă, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A căuta să afle, a umbla după…; a urmări; a da de urmă; a observa, a supraveghea. Avem oameni care adulmecă galbenii (NEGRUZZI). Refl. A se cerceta cu neîncredere unul pe altul; a se măsura, a se scruta. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I]
ADULMECÁ vb. 1. a mirosi, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mâșâi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vânatul.) 2. a simți. (L-au ~ câinii.)
adulmecá (-c, -át), vb. – A simți prin miros prezența unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscură. Posibil din lat. *adŏsmāre, de la *ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din *adŏsmāre › *adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) și rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. *adŏsmĭcāre; dar chiar așa, der. este dificilă din punct de vedere fonetic. Pușcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. *adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gîndea la o der. directă de la urmă; iar Pascu, I, 181, propune lat. *adŏrmĭcāre. – Der. adulmecător, adj. (care are miros bun).
adulmecá vb., ind. prez. 1 sg. adúlmec, 3 sg. și pl. adúlmecă
A ADULMECÁ adúlmec tranz. 1) (hrană, persoane etc.) A simți prezența cu ajutorul mirosului. 2) fig. (persoane) A încerca să afle. /Orig. nec.
adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a -á v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ [!] ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne [!] care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ [!]. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.