ADULÁRE, adulări, s. f. Faptul de a adula; lingușire, flatare (servilă), adulație. – V. adula.
ADULÁRE s.f. Faptul de a adula; adulație. [ adula].
ADULÁRE, adulări, s. f. Faptul de a adula; lingușire josnică.
ADULÁRE s. v. adulație.
aduláre s. f., g.-d. art. adulării; pl. adulări
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil) – Din fr. aduler, lat. adulari.
A ADULÁ ~éz tranz. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a căpăta o favoare); a măguli; a linguși; a flata. /fr. aduler, lat. adulari
ADULÁ vb. I. tr. A linguși, a flata în chip josnic, servil pe cineva. [ fr. aduler, cf. lat. adulari].
ADULÁR s.n. (Geol.) Varietate de ortoză, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii. [ fr. adulaire].
ADULÁ vb. tr. a linguși, a flata în chip servil. ( fr. aduler, lat. adulari)
ADULÁR s. n. ortoză, transparentă, cu reflexe argintii. ( fr. adulaire, germ. Adular)
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși pe cineva în chip josnic (din interes). – Fr. aduler (lat. lit. adulari).
adulá vb., ind. prez. 1 sg. aduléz, 3 sg. și pl. aduleáză
adulár s. n., pl. aduláre
aduléz v. tr. (lat. adúlor, -ári). Lingușesc.