ADOPTÁRE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta. ◊ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de către organele legislative. – V. adopta.
ADOPTÁRE s.f. Acțiunea de a adopta. [ adopta].
ADOPTÁRE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta.
adoptáre s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri
ADOPTÁRE s. v. înfiere.
adoptáre s. f. (sil. mf. ad-) → optare
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare.
A ADOPTÁ adópt tranz. 1) (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a înfia. 2) (păreri, idei, metode etc.) A accepta considerând valabil și urmând. 3)(legi, hotărâri) A aproba prin vot. /fr. adopter, lat. adoptare
ADOPTÁ vb. I. tr. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a fi al cuiva. A alege cu predilecție, a admite. A accepta (prin vot). [P.i. adópt, 3,6 -tă, conj. -te. / lat. adoptare, cf. fr. adopter, germ. adoptieren].
ADOPTÁ vb. tr. 1. a înfia un copil. 2. a-și însuși felul de a fi al cuiva. ◊ a alege cu predilecție. 3. a accepta (prin vot). ( fr. adopter, lat. adoptare)
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc; a accepta ceva în urma unui vot. – Fr. adopter (lat. lit. adoptare).
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
ADOPTÁ vb. 1. v. înfia. 2. a-și însuși, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (~ o nouă credință.)
A adopta ≠ a abandona, a respinge
adoptá vb. (sil. mf. ad-), ind. prez. 1 sg. adópt, 3 sg. și pl. adóptă; conj. prez. 3 sg. și pl. adópte
adópt, a -á, v. tr. (lat. adoptare. – Adópt, adopțĭ, adoptă; să adopte. V. optez). Iaŭ de suflet, înfiez: Augúst îl adoptă pe Tiberiŭ. Aleg, prefer, admit: a adopta o părere, o sistemă.