ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. ◊ (Substantivat) Adjunctul directorului. – Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.
ADJUNCT, -Ă adj. (adesea s.m.) Cu funcție imediat subordonată unui șef, unui conducător de instituție etc. [Var. adiunct, -ă adj. / lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint].
ADJÚNCT, -Ă s. m. f., adj. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc. ( germ. Adjunkt, lat. adiunctus)
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, având funcția imediat subordonată titularului. – Germ. Adjunkt (lat. lit. adjunctus).
ADJÚNCT s. v. secund.
adjúnct (adjúnctă), adj. – Care face parte din conducerea unei instituții, avînd funcția imediat subordonată titularului. Lat. adiunctum (sec. XIX). În Bucov. s-a pronunțat o vreme adiunct, sub influența pronunțării germ.
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; f. sg. adjúnctă (sil. -junc-), pl. adjúncte
adjúnct, -ă adj. (lat. adjunctus, alipit). Alipit ca ajutor: funcționar adjunct. S. m. Titlu oficial al căpitanilor și maĭorĭlor de intendență (germ. rus. adĭunkt). V. atașat.
ADJÚNCT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care are funcția imediat subordonată conducătorului unei instituții. Director ~. /lat. adjunctus
redáctor-șef adjúnct s. m. + adj.