ADIMENÍRE s. f. v.
ademenire.ADIMENÍRE s. f. v. ademenire.ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin [!] vorbe, banĭ, frumuseță [!] ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).adimenésc, V. ademenesc.