ADIMENÍRE s. f. v. ademenire.
ADIMENÍRE s. f. v. ademenire.
ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.
ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.
ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin [!] vorbe, banĭ, frumuseță [!] ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).
adimenésc, V. ademenesc.