ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri.
ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri; confirmare; realizare.
ADEVERÍRE s. v. confirmare.
Adeverire ≠ infirmare
adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: adevărá vb. I] – Din adevăr.
A ADEVERÍ ~ésc tranz. (fapte, afirmații, ipoteze etc.) A susține ca fiind autentic; a confirma; a corobora. /Din adevăr
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba (BĂLCESCU). Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se realiza. [Var.: adevărá vb. I] – Din adevăr.
ADEVERÍ vb. 1. v. confirma. 2. a se confirma, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~ întocmai.) 3. a verifica. (Realități pe care știința le ~.)
ADEVERÍ vb. v. angaja, asigura, făgădui, încredința, îndatora, însărcina, obliga, promite.
A adeveri ≠ a infirma
adeverí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 sg. și pl. adevereáscă
adeverésc v. tr. (din adevăr saŭ din maĭ vechĭu adeverez, din care a rămas azĭ numaĭ adj. adevărat). Dovedesc ca adevărat: a adeverit că e așa, știrea s’ a adeverit. Vechĭ. Asigur, promit: le adeverea că se va face catolic, numaĭ să-l primească să le fie craĭ (Nec.). V. refl. Mă încredințez, mă asigur: m’ am adeverit că nu spunea cu direptate [!] (Dos.). Mă oblig: se adeveri cu jurămînt că nu se va mărita (Moxa).