ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință.
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept; chitanță, recipisă. – Din adeveri + suf. –ință.
ADEVERÍNȚĂ s. dovadă, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)
ADEVERÍNȚĂ s. v. cauțiune, fidejusiune, garanție.
adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe
adeverínță f., pl. e (d. adeveresc). Hîrtie scrisă saŭ alt lucru care adeverește ceva (dovadă, recepisă [!], chitanță, certificat, atestat).
ADEVERÍNȚĂ ~e f. Dovadă scrisă prin care se adeverește un drept, un fapt. ~ de salariat. /a adeveri + suf. ~ință