ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei; ademeneală; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. [Var.: (reg.) adimeníre s. f.] – V. ademeni.
ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei. 1. Atragere, ispitire, momire, seducere; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. 2. (Rar) Încântare, admirație. [Var.: (reg.) adimeníre s. f.]
ADEMENÍRE s. 1. v. tentație. 2. v. înșelare. 3. v. seducere.
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.
A ADEMENÍ ~ésc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații s*****e prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.
ADEMENÍ vb. 1. v. tenta. 2. v. înșela. 3. v. seduce.
A ademeni ≠ a dezgusta
ademení (ademenésc, ademenít), vb. – 1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. Mag. adomany „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).
ademení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ademeneáscă
adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.
ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin [!] vorbe, banĭ, frumuseță [!] ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).