ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.
ADEMENÍ vb. 1. v. tenta. 2. v. înșela. 3. v. seduce.
ademení (ademenésc, ademenít), vb. – 1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. Mag. adomany „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).
ademení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ademeneáscă
A ADEMENÍ ~ésc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații s*****e prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány
ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v.
Etimologie: magh. adomány.
Cf. aslam, mîzdă, ujurie.
A ademeni ≠ a dezgusta
ademánă, ademéni, s.f. (înv.) mită, tentație.
adămánă f., pl. e (ung. adomány, donațiune. V. ademenesc). Vechĭ. Azĭ Trans. Maram. Camătă. Dobîndă. Lăcomie. – Și ademană, mită.
adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.
ademánă, V. adămană.
ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin [!] vorbe, banĭ, frumuseță [!] ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).