ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de… = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.
ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ◊ Adăpost (antiaerian) = loc amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. Ocrotire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de… = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.
ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit care apără de vreme rea, de primejdii etc.; construcție făcută în acest scop. ♢ Adăpost (antiaerian) = loc special amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. Loc de azil; casă, cămin. Ce fac tocmai acum la bătrânețe fără leac de adăpost? (CREANGĂ). Protecție, ocrotire. Ședeau pe vine la adăpostul zidului (DUMITRIU). ♢ Expr. A fi (sau a (se) pune) la adăpost de… = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum.
ADĂPÓST s. 1. v. așezare. 2. culcuș, sălaș, (înv. și reg.) strat, (Transilv.) cotrog. (~ pentru animale.) 3. v. găzduire. 4. azil, refugiu, scăpare, (înv.) năzuință, (fig.) liman. (Își caută departe un ~.) 5. (înv. și pop.) scuteală. (Intră la ~, ca să nu-l plouă.) 6. (pop.) fereală. (La ~ de orice priviri.)
adăpóst (adăpósturi), s. n. – Loc ferit, refugiu, acoperămînt. Lat. ad dēpŏsĭtum sau *addapostum, folosit mai întîi cu funcție adv. (Philippide, Principii, 97; Tiktin; Pușcariu 21; DAR; Rosetti, I, 161). Mai puțin probabilă sugestia lui Candrea, Rom., XXXI, 296 (cf. Candrea-Dens., Éléments, 25; Scriban), care propune lat. ad appos(ĭ)tum. Der. adăposteală, s. f. (ocol, țarc); adăposti, vb. (a adăposti, a ocroti); adăpostitor, adj. (protector); adăpostitură, s. f. (înv., refugiu, loc adăpostit).
adăpóst s. n., pl. adăpósturi
adăpóst n., pl. urĭ rar oaste (lat. adappósitum, pus la, compus ca și adăstare). Loc unde nu eștĭ expus neplăcerilor saŭ periculelor [!] (vînt, soare, ploaĭe, frig, gloanțe). Fig. Refugiŭ: religiunea oferă un adăpost nenorociților. La adăpost de, apărat, ferit: la adăpost de ploaĭe, la adăpostu injuriilor.
ADĂPÓST ~uri n. 1) Loc ferit sau construcție special făcută unde se poate refugia cineva în caz de ploaie, vânt etc. ◊ A se pune la ~ a) a se adăposti; b) a se feri de o neplăcere. 2) Încăpere special amenajată contra bombelor. ~ antiaerian. /lat. ad appos[i]tum