ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.
ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [ fr. accuser, cf. it., lat. accusare].
ACUZÁ vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. ( fr. accusare)
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.– Fr. accuser (lat. lit. accusare).
ACUZÁ vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)
ACUZÁ vb. v. arăta, manifesta, vădi.
acuzá vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. și pl. acúză
ACÚZĂ, acuze, s. f. (Livr.) Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).
A ACUZÁ acúz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăți. ~ de furt. /fr. accuser, lat. accusare
ACÚZĂ s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [ acuza, cf. it. accusa].
ACÚZĂ s. f. acuzare. ( it. accusa)
ACÚZĂ s. v. acuzare, acuzație, învinovățire, învinuire.
A acuza ≠ a îndreptăți, a justifica, a dezvinovăți, a disculpa
acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze
acúz, a -á v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, și causa, cauză, proces. V. s-cuz). Învinovățesc, pîrăsc: îl acuza de furt. Fig. Trădez, daŭ de gol: faptele-l acuzaŭ.