ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.
ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.
ACORDÁRE s.f. Acțiunea de a acorda; Variere a frecvenței proprii a unui sistem oscilant pentru a o face egală cu o altă frecvență; acordaj. [ acorda].
ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda; atribuire; aprobare, îngăduire. Aducerea tonurilor unui instrument muzical sau ale unui ansamblu de instrumente la aceeași înălțime (pe baza diapazonului).
ACORDÁRE s. 1. v. conferire. 2. (FIZ.) sintonizare. (~ unui aparat.). 3. v. înstrunare.
Acordare ≠ dezacordare
acordáre s. f., g.-d. art. acordării; pl. acordări
acordáre f. Acțiunea de a acorda.
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Din fr. accorder.
A ACORDÁ1 acórd tranz. 1) A pune la dispoziție (prin acord); a oferi. 2) (părți de propoziție) A uni prin acord gramatical. /fr. accorder
A ACORDÁ2 ~éz tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară. 2) (sisteme tehnice) A regla egalând frecvența. /fr. accorder
ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoință, cu atenție); a concede; a atribui. 2. A stabili între cuvintele unei propoziții un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce privește genul, numărul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -dă, (3) -dează. / cf. fr. accorder, it. accordare].
ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. ( fr. accorder, lat. accordare)
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință). 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Fr. accorder.
ACORDÁ vb. 1. a da, (înv.) a dărui. (~-mi, te rog, puțină atenție!) 2. v. conferi. 3. (FIZ.) a sintoniza. 4. a potrivi, a regla. (A ~ un aparat, un instrument.) 5. v. înstruna.
A acorda ≠ a dezacorda, a discorda,
acordá (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acórd, 3 sg. și pl. acórdă
acordá (un instrument, sistem etc.) vb., ind. prez. 1 sg. acordéz, 3 sg. și pl. acordeáză
acórd și -éz, a -á v. tr. (fr. accorder). Pun în acord: acordez doĭ adversarĭ. Conced, daŭ: acord un răgaz, o grație. Gram. Pun cuvintele în concordanță: acord sibiectu cu predicatu. Muz. Potrivesc vocea cu sunetele unuĭ instrument, potrivesc sunetele coardelor unuĭ instrument: acordez vioara.