ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.ABUNDÁ vb. I. intr. 1. A fi din belșug, a prisosi. 2. (Rar) A avea, a poseda din belșug. [Cf. lat. abundare, fr. abonder].abundá vb. intr. a fi, a se găsi, a avea din belșug. (după fr. abonder, lat. abundare)ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate. 2. A avea, a conține, a folosi din belșug. Piesa abundă în scene comice. – Fr. abonder (lat. lit. abundare).abundá (-d, -át), vb. – A fi, a se găsi din belșug, a prisosi. Lat. abundare (sec. XIX). Puțin folosit, mai ales la pers. a 3-a, ceea ce explică oscilația între abund
și abundez. Der. abundent, adj.; abundență, s. f. Amîndouă formele sînt dezaprobate de unii gramaticieni conservatori, care pledează pentru abundant și abundanță. Totuși primele forme s-au generalizat, datorită confuziei ușor de făcut între terminațiile fr. -ant și -ent: fr. abondant > abundent și fr. contondant > contundent, ca și fr. pénitent > penitent.abundá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. abúndă; ger. abundândA ABUNDÁ pers. 3 abúndă intranz. A fi din abundență; în cantități mari. 2) A avea din abundență; a conține din belșug. /lat. abundare, fr. abonderabúnd și -éz, a -á v. intr. (lat. abundare, d. unda, undă val). Îs în abundanță: grîu abundă în țară. Îs îmbelșugat: țara abundă în grîŭ.