ABSTRÁCȚIE, abstracții, s. f. Abstractizare; (concr.) lucru abstract. ◊ Expr. A face abstracție de… = a nu lua în considerare; a ignora. [Var.: abstracțiúne s. f.] – Din fr. abstraction, lat. abstractio, -onis.
ABSTRÁCȚIE s.f. (Fil.) Rezultatul procesului de abstractizare (noțiune, concept, categorie). ◊ A face abstracție de = a ignora, a nu lua în considerare. Lucru abstract. [Gen. -iei, var. abstracțiune s.f. / cf. fr. abstraction, germ. Abstraktion, lat. abstractio].
abstrácție s. f. 1. noțiune, idee rezultată din procesul de abstractizare. 2. abstractizare. ◊ a face ~ de = a nu lua în considerare. ( fr. abstraction, lat. abstractio)
ABSTRÁCȚIE, abstracții, s. f. Abstractizare; (concr.) lucru abstract. ♢ Expr. A face abstracție de… = a nu lua în considerare; a ignora. [Var.: abstracțiúne s. f.] – Fr. abstraction (lat. lit. abstractio, -onis).
abstrácție (-ți-e) / (lucru abstract) abstracțiúne (-ți-u-) (dar numai: a face abstracție) s. f., art. abstrácția (-ți-a) / abstracțiúnea, g.-d. art. abstrácției / abstracțiúnii; pl. abstrácții / abstracțiúni, art. abstrácțiile (-ți-i-) / abstracțiúnile
ABSTRÁCȚIE s. abstractizare.
abstrácție s. f. (sil. -ți-e; mf. abs-), art. abstrácția (sil. -ți-a), g.-d. art. abstrácției; pl. abstrácții, art. abstrácțiile (sil. -ți-i-)
ABSTRÁCȚIE ~i f. Proces al gândirii constând din desprinderea, menținerea și generalizarea însușirilor esențiale ale unor obiecte sau fenomene. ◊ A face ~ de… a nu lua în considerare; a ignora. [G.-D. abstracției; Sil. abs-trac-ți-e] /fr. abstraction, lat. abstractio, ~onis
abstracțiúne f. (lat. abstráctio, -ónis). f. Operațiunea pin [!] care izolăm în minte lucruri unite: Descartes, făcînd abstracțiune de faimoasa sa sistemă a vîrtejurilor, a fost un mare filosof. Pl. Preocupațiunĭ, visărĭ: e în abstracțiunĭ continue. A face abstracțiune de ceva, a nu considera ceva. – Și -ácție.