ABLÁȚIE, ablații, s.f. 1. Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ți-u-. – Var. ablațiúne s.f.] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.
ABLÁȚIE s. f. v. ablațiune.
ABLÁȚIE s. f. v. ablațiune.
ABLÁȚIE s.f. v. ablațiune.
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablațiune f. (lat. ablátio, -ónis, luare). Chir.Tăierea unei părțĭ bolnave a corpuluĭ. – Și -ație.
ABLÁȚIE (ABLAȚIÚNE) ( fr., lat.) s. f. 1. (MED.) Extirpare (totală sau parțială) a unui organ, tumori etc. 2. (GEOGR.) Proces de îndepărtare a particulelor fine, rezultate în urma dezagregării, de pe suprafața solului și a rocilor prin procesul de spălare în suprafață. ■ Reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire, evaporare și deflație. 3. (ASTR.) Fenomen fizic în urma căruia un corp ce străbate atmosfera cu mare viteză (meteorit, satelit etc.) pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență prin frecare cu aerul. ◊ Scut de a. = dispozitiv construit din materiale speciale care protejează navele cosmice împotriva a. (3).