ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d’]habitation.
ABITÁȚIE f. jur. Dreptul de a locui într-o casă care aparține altuia. /fr. habitation, lat. habitatio, ~onis
ABITÁȚIE s.f. Dreptul de a locui într-o casă proprietate a altuia. [Var. habitație s.f. / cf. fr. habitation, lat. habitatio].
abitáție s. f. drept de folosință a unei case, proprietate a altcuiva. ( fr. habitation, lat. habitatio)
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Dreptul de a locui într-o casă.
abitáție s. f. (sil. -ți-e), art. abitáția (sil. -ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției