ABAȚÍE, abații, s. f. Mânăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă (1) și depinzând de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia.
ABAȚÍE s.f. (Rar) Mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate. Stăreție. [Gen. -iei. / it. abbazia, cf. lat. abbatia].
abațíe s. f. mănăstire catolică condusă de un abate sau de o abatesă ( it. abbazia)
ABAȚÍE, abații, s. f. Mânăstire catolică (împreună cu averea, domeniile ei) condusă de un abate. – It. abbazia.
abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile
abațíe f. (it. abbazía și badía, d. lat. abbátia, pop. abbatía). Mînăstire (condusă de un abate saŭ de o abatesă). V. stăreție.
ABAȚÍE ~i f. Mănăstire catolică condusă de un abate. [G.-D. abației] /it. ab[b]azia