Serile la Mirceşti
Perdelele-s lăsate şi lămpile aprinse; În sobă arde focul, tovarăş mângâios, Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sunt prinse, Sub palidă lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Şi…
Stelele
De la mine până la tine Numai stele şi lumini! Dar ce sunt acele stele? Sunt chiar lacrimile mele Ce din ochii-mi au zburat Şi pe cer s-au…
Dorul de ţară
Plânge-mă, mamă, cu dor Că ţi-am fost voinic fecior Şi de grijă ţi-am purtat, Ogorul ţi l-am lucrat, Iar de când m-am cătănit, Viaţa mi s-a otrăvit Că tânjesc în…
Călătorul
Trece-un călător şi cântă, Trece pe-o cărare frântă Prin câmpia înflorită, Cu inima veştejită. El se plânge că-n cea lume Nimeni ştie de-al său nume, Nimeni nu se îngrijeşte De…
Vântul
Vântul e copil zburdalnic, fără milă, nici mustrare, Care împinge-n rea furtună toate vasele pe mare, Şi, ca lupul după turme, se alungă după nori, Şi doboară stejari falnici şi…
Hora
Iată! hora se porneşte Sub stejar, la rădăcină. Iată! hora se-nvârteşte… Vină, puico, vină. Lângă mine vin, drăguţă, Să te pot strânge de mână Ca ieri seara, la fântână;…