Fierul şi argintul
– Nu ai cuget, eşti un rău! Tu te-ai făcut ciocan, tu te-ai făcut ilău. Şi-n mine baţi fără cruţare! Au doară ai uitat, că noi chiar din născare Tot…
Măgarul şi privighetoarea
Măgarul au văzut pe o privighetoare. – Prieteno, i-au zis, mă rog să mă asculţi: Eu tot am auzit o vorbă de la mulţi, Că tu întru cântări eşti meşteriţă…
Râul şi heleşteul
– Ce vrasăzică, frate! Zicea către un râu vecinul heleşteu – Eu apele-ţi mereu Le văz că sunt mişcate; Şi cum nu oboseşti mi-e greu de înţeles. Apoi privesc…
Pietrenii şi Bistriţa
Pietrenii au ieşit cu totul din răbdare, Nemaiputând a suferi Ei pagube struncinătoare, Pe care nu putea feri: Pentru că în tot anul, Cuejdiul nimicit Pe mulţi au sărăcit.…
Morarul
În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată Şi, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor sminteala. El însă,…
Ursul la priseci
La o alegere, făcută după legi Ce dobitoacele povăţuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazâr peste priseci, Deşi s-ar fi putut un alt, oricare fie, Să prindă o…
Poetul şi bogatul
Un sărăiman poet odat-au reclamat Asupra unui om prostuţ, dar prea bogat; Iar jaloba-i era în chipul următor: – Tu, al Olimpului atotstăpănitor, Şi preste zei mai mare zeu,…
Norocul în vizită
Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toţi e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toţi, de la…
Racul, broasca şi ştiuca
Racul, broasca şi o ştiucă Într-o zi s-au apucat De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat. Şi la el toţi se înhamă: Trag, întind, dar iau…
Lupul şi motanul
Un lup odată au intrat, De frică, nu de voie bună, Scăpând viaţa, la un sat. El se gonea din urmă De către vânători cu puşte înarmaţi Şi câini…
Bărbatul cu trei femei
Un om poznaş au fost schimbat Vro trei femei cu cununii, Fiind tustrele încă vii. Dar acolo era un aspru împărat, La care, cum au mers asemene ştiinţă, …
Înţeleptul şi magnatul
Un înţelept odată şedea cu un magnat La sfat. – Tu, care cunoşti lumea Şi-n inime citeşti, Te rog să-mi lămureşti De ce-n societăţi alese mai anume, Nici prinzi…
Parnas
Pe când la greci au părăsit Ciopliţii dumnezei, Iar locurile lor, pe drept le-au împărţit Norodul între ei: Atunci şi muntele Parnas La unul muritor moşie a rămas. Stăpânul…
Leul la vânat
Leul, lupul, vulpea şi câinele odat’, Ca nişte buni vecini, s-au fost alcătuit, Cu toţii întrunit, Să umble la vânat: Şi ce vor căpăta să-mpartă măsurat. Se-ntâmplă dar,…
Florile
La nişte case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe fereşti, Pe lângă flori fireşti, Şi cele prelucrate De mâine omeneşti. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Şi…
Veveriţa
Veveriţa cu crenguţa De mulţi ani slujea la leu; Slujba cere stăruinţă Şi este lucru cam greu A fi deştept, cu simţire, Ş-a întâmpina ades Capricii care din fire Au…
Doi câini
Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, căţel tărcat, Ce din ogradă an în curte s-au luat Şi…
Ţăranul şi calul
Ţăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său aşa un rezultat: – Mă mir, cum zic de…
Antereul lui Arvinte
Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar pentru petici de cârpit Din mâneci au…
Înfiinţarea fabulei
În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui aşa privire Împăratul au strigat: – Cine eşti? Cum îndrăzneşti, Gol, aici, să te iveşti?…
Calul şi măgarul
Păstorul unor oi, pe lângă turma sa Avea un cal şi un măgar. Din întâmplare el găseşte o harşa, Cusută tot în fir şi în mărgăritar. Harşaua, precum ştiu acei…
Ţăranul şi oaia
Ţăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamaţie de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Şi, după formi, întâi chemări s-au rânduit…
Galbenul
Ţăranul au găsit un galben ruginit, Pe care lui îi da destui bani de argint. Dar el au zis în sine: „Să-l schimb aşa nu-i bine. Acum am…
Vulpea pedepsită
O vulpe la ţăran se înnădis-odată La păsări în poiată. Cu-acea deprindere şi iarna pe omăt, Ea noaptea au venit flămândă la ospăt, Şi în găini s-au desfătat. Iar…
Vulpea în livadă
O vulpe au intrat odată Flămândă în livadă. Şi poamele văzând, frumoase, coapte bine, S-au bucurat prea mult în sine, Dar bucuria ei au fost în mâini străine: Că…
Împărţeala
Având tovărăşie La o negustorie, Câţiva prieteni pe viaţă Au câştigat mulţime de bani gheaţă. Şi adunându-se la casa lor obştească S-au apucat folosul să-mpărţească. (Dar sunt cam…
Lupul şi şoarecul
Din turmă lupul sur o oaie au răpit. În codru s-au ascuns Şi pe mâncat s-au pus. Iar şoarecul au mirosit Aproape de mâncare; Din borticica lui cu pază…
Pieptenul
Copilului de pieptănat Neneaca pieptene din târg au cumpărat. Copilul foarte mult de el s-au bucurat. Ce piepten bunişor! Cum merge de uşor! Mai bine de un ceas…
Momiţa şi oglinda
În oglindă o momiţă Chipul îşi văzu odată. La a sa tovărăşiţă Face semne şi-i arată, Zicând: „Uită-te, priveşte La acea caricatură, Cum se strâmbă, se sluţeşte, Parcă-i puhavă la…