Finul lui Dumnezeu

Poveste, poveste — da eu nu-s de pe cand poveștile — eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacra-mea șam gasit un sac de povești, și venind a casa l-am scapat jos și s-o despicat sacul și de-atunci s-o împlut lumea de povești ș am învațat și eu una și ț-o spun d-tale.
Era odat-un om ș-avea doi feciori. Acu femeea era ngreunata ș-o facut un baiet, da el era sarac, n-avea cine i-l boteza. Iaca pe-acolo era D-zeu și sf. Petrea. Și D-zeu i l-o botezat ș-o ramas baietul nazdravan.
Da la urma baietului a facut o fata, ș-așa era de frumoasa, de la soare te puteai uita, da la dansa ba. Treaba ei era sa duca demancat în țarina. Ducand ea demancat în țarina a zarit-o un smau și s-o pus pe-atata s-o iee. Da finul lui D-zeu era nazdravan ș-o zis așa fetei: ca el a face o brazda de plug pana la demancat și ea totdeuna pe brazda sa mearga la frații ei. Da finul lui D-zeu era nazdravan nu era, da smaul strașnic. El a și știut ce-o urzit Frate-sau ș-o tras brazda cu plugul pan la casa lui. Fata s-a dus cu demancat drept la curtea smeului. Așteapta ei sa vie — nu-i!
— Eh! mama, ma duc sa-mi caut sora ca mi-a luat-o smaul — a zis finul lui D-zeu! Ș-o facut el o boamba de fier la țigani în loc de calauz și-o zvarlea și el mergea dupa dansa.
A ajuns pana la o fantana și la un copac. Acolo puindu-se el sa se odihneasca, aude zicand așa: Doamne, Doamne, de-ar veni mama cacuși ne mananca balaurul!
— Oare cine sa s-auda?
Se uita-n varful copacului, vede doi pui de pajere.
— Copiilor, da unde-i balaurul cel care va mananca?
— E – aici în fantana.
— Mult v-o mancat pan acum ?
— Ia, v-o douazeci și patru.
— Ia las ca va scap eu.
Se suie n varful copacului langa pui. Da balaurul întinde – un cap sa iee un pui. Da el avea paloș și taie capul. Întinde și celalalt și-i taie ș acela . Acu puii nu știa ce sa-i faca de bucurie și zice așa:
— Cați frați am fost noi, pe toți ne-a mancat, numai noi doi am ramas. Dac-a veni mama, mare, de bucurie are sa te manance; vara-te sub aripa mea.
S-o varat sub aripa lui și nu s-a vazut. S-aude un vuiet mare; vine pajara. Pajara era mama vantului.
— Dragii mamei nu v-a mancat!
— Finul lui D-zeu ne-a scapat.
— Unde-i sa-l mananc de bucurie.
— Ma rog, mama, daca l-ai manca sa-l faci înapoi.
— Da unde-i?
— Îi la rasarit.
Da ea anceput a vajai tare la rasarit. Da puii zic catre finul lui D-zeu:
— Mama, are sa-i treac un foc de-a te manca pan ce va ajunge la rasarit. Vine.
— Nu-i dragul mamei.
— Iacata-li-i, mama!
Da ea-l ia și-l înghite și cand l-o facut înapoi așa s-a facut el de frumos, de s-o luminat locul unde era el.
— Ce sa-ți fac pentru binele ce mi-ai facut, ca mi-ai scapat copiii — a zis pajara.
— Sa-mi spui unde-i smaul cu sora-mea.
— Nici n-am vazut, nici n-am auzit.
— Altmintrele nu-mi mulțumești.
— Sa șuier sa-mi vie ficiorul, vantul de la rasarit.
Ș-o șuerat ea odata ș-o venit un om — era statul lui de o palma și barba lui era de un cot și calare pe-un iepure șchiop. Și-i zice pajara:
Statu-palma
Barba cot
Calare pe-un iepure șchiop
Unde-i smaul ce-a luat pe fata, pe sora lui finul lui D-zau?
— Nici n-am auzit, nici n-am vazut. Daca n-o fi știind frate-meu, vantul de la miaza-zi. Cand o suflat odata, o venit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari și n-avea ochi. Da cand sufla, peste tot locul s-auzea.
— N-ai vazut, n-ai auzit pe smaul care a luat pe fata, pe sora lui finul lui D-zau?
— Nici n-am vazut, nici n-am auzit.
— Ce-i de facut? zice Pajara.
— Da n-o fi știind frații noștri cei de cruce?
— Da unde-s?
— Aciea-s departe. Trebuie sa ne ducem loc mult. Na-ți un firicel din parul meu, na-ți și din barba mea și te pornește baiete la drum. Și sa pui perii n trei și cand la o vreme de nevoie sa șuieri într-înșii, eu, noi ți-om veni într-ajutor și fa de-a-dreptul pe aici și-ai sa dai de padure și tot te du nainte .
Se ia el și se pornește, merge pan-în padurea ceea … cand în mijlocul padurii vede – o fumarie strașnic de mare încat se nnadușia , nu mai putea. S-apropie el acolo pin fum binișor și gasește pe mama smaului—își parlea parul de pe picioare ca era cald strașnic și nu mai putea.
— Buna ziua matușa.
— Mulțamesc D-tale voinice, da — zice — und-te duci voinice?
— Caut curtea smeului, matușa.
— I, flacaule! Mult trebue sa mergi pan ce-i ajunge și nu mai ramai cu zile de te-i apropia.
— Ma rog, matușa, sa-mi spui unde-i drumul cela, ca nu mi-i frica … ma duc.
— Eu nu-l știu, dragul matușii.
El, ducandu-se așa prin padure, aude – un glas de om zicand: Valeu, valeu, tare mi-i foame! El s-apropie. Oare ce sa fie – acolo ? Vede un om șezand, grecește, jos:
— Da ce te vaiți, bade?
— De pe noua lanuri grau am strans și tot pane l-am facut și l-am mancat și tot mi-i foame.
— Hai cu mine.
— Hai.
Mergand el mai departe a auzit un glas de om zicand așa: tare mi-i sete.
— Buna vreme, omule. Pentru – ce ți-i sete, nu gasești apa sa te saturi?
— Cate iezare a fost în padurea asta toate le-am baut și tot mi-i sete.
— Hai cu mine.
— Hai.
Mergand ei așa mai departe a intrat în alta padure tustrei ș aude sub tufe un foșnet. Cine era? Vantul de amiaza cel cu buzele mari.
— Buna vreme, vantule, ce faci aici?
— Ma stapanesc sa-mi țin suflarea și sa mpușc un țanțariu. Da sa-l împușc sa nu-i sparg pielea.
— Da unde-i țanțarul, ca eu nu-l vad.
— Îi langa soare.
— Lasa, hai cu mine.
— Ba nu. Eu ma duc dupa țanțar, duceți-va voi înainte.
Merg ei mai departe și ajunge la palatul smaului. Smaul era la vanat și fata ședea n cerdac.
— Buna vremea, soro.
— Mi-o spus smeul ca vii dupa mine. Da-ntoarce-te ca te prapadește.
— Nu mi-i frica.
— El acuș vine,-i la vanat.
Vine smeul.
— Bine-ai venit, finul lui D-zeu.
— Bine te-am gasit, cane de smau.
— Hai la lupta.
— Hai!
Ș-o luptat ei trei zile și trei nopți și nu-l putea dovedi și nu se da nici smaul, nici finul lui D-zeu.
El a aprins perii cei doi ș-o venit vantul de la rasarit și de la amiazi și cand ș-o pus buzelen trei drept în jumatate a despicat smaul cand a suflat. O jumatate a murit ca era c-un cap, da o jumatate nu, ca era cu doua—ca era cu trei de toate. Și s-a rugat finul lui Dumnezeu strașnic la Statul-Palma-barba-cot .
— Nu-ți pot face nimic, ca el s-o dus la-mparatul țarii iștia sa spue ce i-ai facut. De-acu Dac-ai pute lupta-te cu – acela .
Acu el s-a pornit cu sora-sa .
Cand a ajuns aproape de palatul împaratului celuia nu era de chip sa treaca, așa era de strașnic și mergand el pînprejur a ajuns la o balta. Pe balta ceea era trei baieți și se bateau de la o cușma, de la un biciu și de la o sula.
— Ce va bateți, mai baieți?
— Aestea ne-o ramas de la tatal nostru și nu ne putem împarți.
— Și la ce va trebue voua aiste?
— Cand pui cușma n cap nu te vezi, cand dai cu biciul te sui la curtea mparatului , cand îi zice: sula – sulicica — te suie n dealul de stecla.
— Da n dealul de stecla cine șade, ce cautați voi acolo?
— În dealul de stecla ține mparatul pe fata.
— De ce o ține acolo?
— Ca sa n-o iee smeii.
— Pana cand?
— Pana s-a gasi un voinic ca sa omoare smaul… Cel ce-a omorî smaul îi da fata mparatul .
— Mai baieți, eu voi face buna dreptate, varați-va toți în iaz și eu v-oi svarli cate una, cine-a prinde mai iute aceluia sa fie.
El, viclean, ia toate-n mana, vara pe baieți în apa și pe urma da din bici și-l suie pe dealul unde ședea mparatul , la curtea-mparateasca .
La curtea mparatului era o mandreața, ca nici nu se poate povesti. Împaratul ședea afara, — era batran și bea lulea.
— Buna vremea mparate !
— Mulțamesc D-tale voinice! Tare om trebui sa fii d-ta de vreme ce te-ai suit aici la mine.
— Așa mparate , am venit sa omor smeul, sa-ți scap fata.
— Smeul n-o venit înca la mine. Da s-aude c aicia n vale ntr-un iaz, este noaptea și se cearca de a se sui sa iee fata din dealul cel de stecla.
— Ramai sanatos, Împarate.
— Mergi sanatos, voinice.
— Ma duc dupa smeu. Daca l-oi omorî îmi dai fata.
— Ți-oi da-o.
Ajunge el la iazul cel unde o gasit baieții. Pune cușma n cap, se face nevazut și se pune sub o tufa de buruiene. Da el era frumos și puternic, da era sarac . Pe iazul cela era o covata cu fața-n jos. La miezul nopții aude el un vuet strașnic. Aceea era balta draceasca, venea dracii și da poronci noaptea. Vine dracul cel mai mare, se pune calare pe covata (Scaraoțchi). Ș-o șuerat strașnic ș-o venit draci șchiopi, chiori, ș o nceput sa ntrebe Scaraoțchi ce trebi au facut ei?
— Eu am întartat trei baieți, ca doar s-or ucide unul dintr-înșii. Pacatul mare c-o venit finul lu D-zeu și le-o luat.
— Da tu?
— Eu am întartat pe vantul de la amiazi sa rupa n jumatate pe smaul cu trei capete și doua capete o scapat, da jumatate-i mort.
— N-ați facut nici o treaba, sa va nvaț eu ce sa faceți. Langa balta asta mai la vale, este o comoara de bani. Comoara unui moșneag și moșneagul are sa moara iest-noapte. Duceți-va și puneți mana pe banii ceia sa fie-a noștri.
— Da daca ni i-a lua cineva cu putere dumnezeiasca?
— Nime nu se poate apropia dac-om pune noi mana pe dansa.
— Nime, nime-n toata lumea nu se poate?
— Ba se poate, da iaca ce: dac-a veni finul lui D-zeu pana ce nu-ți pune voi mana pe bani și s-a întampla saduca apa de ceea care l-o botezat și ne-a stropi, ne frige, și el a lua banii.
Cela a auzit. Se scoala dimineața și se pornește sa se duc acasa. Lui îi sburda dupa bani. Ajunge el acasa.
— Mama unde-i apa ceea ce m-o botezat pe mine?
A gasit ma-sa n biserica langa sf. Pricestanie și ia el și se pornește iar înapoi. Ajungand acolo — dracii era la bani toți. Se duce și s-apropie, îi stropește. Dracii țipa și-i zic:
— Ma rog, finul lui D-zeu, ce vrei ți-om face, numai nu ne arde.
— Daca mi-i aduce smeul cel scapat, eu v-oi da drumul.
— Ma rog, iaca ma duc sa-l aduc.
Ș-a luat un card de draci strașnic de mulți.
— Da viu poate nu ți l-om pute aduce.
— Mort nu vreau, viu sa mi-l aduceți.
Și s-o apucat dracii s-o facut un fedeleș de fier și s-o dus dupa smeu sa-l puie n el. Cand l-a adus așa era fedeleșul de greu, de numai dracii-l putea ridica.
— Pune-l aici.
Da din bici și-l sue la – mparatul cu fedeleș cu tot.
Îi Zice mparatul :
— Ce ai aici?
— Aici-i toata puterea mea mparate . . . arata-mi fata ori o destup. Împaratul de-odata songrozit , da pe urma (el, viclean) o aduce s-o vada el. Da-mparatul pe unde se suie pe dealul cel de stecla nu se știe, el avea o putere strașnica, neștiuta. Dupa ce-a adus-o, da el dupa ce-a vazut-o a nebunit, așa i-o picat de draga. Da, sa ierți d-ta, și el ei.
— Voinice ! te-i cununa cu fata mea, dar daca mi-i spune cum dai drumul puterii d-tale.
Da el de draga ce i-a picat fata ș-a pierdut mintea.
— Împarate, eu te-am amagit, da aicea-i smaul. Împaratul striga degraba:
— Omoara-l voinice, ca el acuși sparge fedeleșul, ca eu l-am prins odata și l-a spart.
El de bucurie ca sa-i dee fata, odata a nceput sa ucida smeul. Îi turna reșin aprinsa pe la cep ș o nceput așa de strașnic a țipa smeul de se cutremura palatu mparatului . Dupa ce-o murit smeul, anceput a eși un fum, așa de strașnic mirosea de greu, decat voinicul a picat ca mort. Da-mparatul, bucuria lui, a luat ș-a pus pe voinic în fedeleș și i-a dat drumu de vale. Și el a luat fata ș-a suit-o n dealul cel de stecla. Da bietu voinic cand a picat el mort i-a ramas sula n cerdacul împaratului. Acu, la ce vreme s-a fi trezit el în fedeleș …
— I doamne!, viclean am fost, da mai viclean împaratul. Ce sa fac eu? Începe el a se isbi ca sa esa de acolo. Da cata putere avea el nu putea ca sa sparg acela . Da el mai ave o bucațica din barba lui Statu-palma-barba-cot. Aprinzand, începe a veni el cu iepurele cel șchiop pe fedeleș.
— Scapa-ma.
O nceput a bate iepurele ș-o spart fedeleșul. (Ca toata puterea vantului de la rasarit e n iepure; iepurele de ce fuge așa tare?). Scapand el, îi zice Statu-palma așa:
— De-acu înco data daca mi-i chema, apoi pe urma nu-ți mai fac, ca de trei ori îi data ca sa-ți fac bine.
Acu el bate din bici ș ajunge la-mparatul . Da-mparatul svarlise sula.
— Am venit, împarate, sa-mi dai fata.
Se face ca nu știe, ca l-a dat cu fedeleșu n jos.
— Eu ți-oi da fata, daca te-i duce la dealul cel cu flori și mi-i aduce o floare din mijlocul gradinii celeia, eu ți-oi da fata
Se ia el și se pornește, ș-o mers el cale de-un an. Cine era n gradina acolo? Era Statu-palma.
— Ei voinice, tocmai ș-aci ai venit dupa mine?
— Am venit, mi-ai zis ca mi-i mai face un bine. Sa-mi dai floarea din mijlocul gradinii iștia.
El i-o da. Așa era de mandra, așa amirosa de frumos floarea – acea de te – adormea . Ajungand la-mparatul , i-o da.
— Daca mi-i mai face ceva eu ți-oi da fata. Eu oi frige (cate tamazlacuri de vite avea – mparatul ) și daca le-i manca într-o noapte, eu ți-oi da fata.
O facut așa dupa porunca mparatului și el a zis celui ce nu se mai satura ș-o mancat tot într-o noapte. El numa atunci s-a saturat, da pan-în ziua a și crapat. Da el a mancat așa cu lacomie, încat și pareții hambarului i-o ros. Și s-o minunat Împaratul de-atata putere.
— Daca mi-i be cate fantane (se afla la Curte) de apa, eu ți-oi da fata. El chiama pe istlalt frate de cruce, care nu se mai satura de apa, ș-o baut, da o fantana n-o putut-o gata ș-a și crapat ș acela .
Langa curtea mparatului era strașnica padure.
— Daca tu-i sufla odata-n codrul meu și s-or strange toți țanțarii la ușa palatului, eu ți-oi da fata.
El a aprins parul vantului de la amiaza-zi. Cand s-o dus vantul de la amiaza-zi și cand ș-o pus buzele n patru ș-o suflat, era sa nghita pe-mparatul. Așa era de mulți ș-așa bazaia ei de tare, parca era ntre calici la Ismail.
— Mare putere ai. Zi țanțarilor sa se duca de aici.
— Nu zic, pan ce nu mi-i da fata.
Împaratul l-o luat cu blandeța și l-o amagit. Ș-o zis vantului ș-o suflat și s-o dus țanțarii de la ușa.
— Daca te-i sui s-o iei din dealul de stecla îți dau fata.
— O sul am fost uitat eu aici.
— Eu n-am vazut-o.
A stat el trei zile și trei nopți ș-a gandit ce-i de facut și i-a venit așa un gand:
sa mai cheme pe vantul de la amiaza. Vantul de la amiaza i-a zis așa:
— Înc-un bine am sa-ți fac. Am sa ma pun în cerdacul împaratului și sa ncep a sufla. Puindu-se el, sufla și se clatina palatul cat de cat sa pice.
— Împarate, daca mi-i da fata vantu-a sta.
— Palatul las sa pice, da eu fata nu ți-oi da-o.
Da el zice vantului:
— Pune-te n dreptul ușii și ncepe a sufla în casa cu cata putere ai.
El ș-o pus buzele n cinci și cand a nceput a sufla, împaratul saria din parete n parete.
— Împarate, da-mi fata ca vantu a sta.
— Sui în dealul de stecla ș-o ia.
— Da-mi sula mparate .
— Sula am svarlit-o în mijlocul iazului langa covata… acolo unde era dracii.
El era lipit pamantului, ca vantul nu era sa-i faca nimica — cela gatise de facut, ceia crapase.
Așa mergand el la iazul cela, era strașnic palat facut de draci, unde țineau banii;
și pe apa mergea o casa facuta strașnic de mandra și-n casa ceea s-auzea un bocet. S-o luat ș a nceput cu luntricica a merge ș-a ajuns la casa aceea. Casa ceea, cand a intrat, era un fecior de-mparat prins de draci și-l muncia acolo n toate zilele.
— Ce faci aici, bade?
— Iaca m-o prins dracii, c-am luat bani și eu nu pot scapa de-aici . Eu am o împarație strașnic de mandra, hai sa fim noi frați de cruce.
— Hai!
— Frați de cruce om fi, dar fugi ca vin dracii, s-apropie miezul nopții. El tot mai avea apa de la botez. Așteapta la miezul nopții, vin dracii și el începe a-i stropi.
— Ma rog, finul lui D-zeu, ce-i cere ți-om da, numa lasa-ne.
— Sula din mijlocul iazului. Se duce ș aduce dracul sula.
— Acu du-ne pana pe deal pe – amandoi ș-apoi nu voi stropi. Ei, de frica i-a dus. El a zis:
— Sula, sulicica, sue-ne n dealul de stecla.
Cand l-o suit acolo, atata de multa jelanie ce-a avut ea dupa dansul, c avea o cada de lacrami.
Atunci Împaratul n-a mai avut ce face și i-a dat-o. A facut o nunta strașnica și pe urma s-a dus, a adus pe sora-sa de la casa smaului ș-a luat-o fratele lui ist de cruce…